morile de apă

Salvați morile de apă din Șopotu Vechi

56 Views

Salvați morile de apă din Șopotu Vechi! Acasă în Banat caută voluntari

Încă patru mori de apă din Banat așteaptă să fie salvate. După ce a renovat cu ajutorul voluntarilor patru mori din Gârnic, asociația Acasă în Banat vrea să meargă și la Șopotu Vechi. Doritorii se pot înscrie deja.

Prin proiectul „Salvăm Morile de Apă”, asociația Acasă în Banat adună zeci de voluntari din țară pentru a readuce la strălucirea de odinioară zeci de mori de apă din Banatul Montan. Primele patru au fost renovate la Gârnic, în Caraș-Severin, cu ajutorul a peste 60 de voluntari. A fost gândit și un traseu turistic. Acasă în Banat strigă iar adunarea, dar de data aceasta se merge la Șopotu Vechi, tot în Caraș-Severin, aproape de sfârșitul lunii august.

„Ne pregătim pentru acțiunea de renovare a morilor de apă din Șopotu Vechi. Ne-am întâlnit cu autoritățile locale din comuna Dalboșeț (de care aparține satul Șopotu Vechi) și am stabilit împreună câteva detalii ale acțiunii, începând cu perioada de desfășurare: 21-23 august 2020. A urmat apoi o vizită la morile de apă din sat și cu această ocazie am decis și care vor fi cele renovate: Moara Pleșoanea, din zona centrală, și morile Ghețara, Noua și Țigăneasca, din amonte de sat”, transmit reprezentanții asociației.

Dacă vreți să dați o mână de ajutor pentru ca vechile mori să fie puse în valoare tot ce trebuie să faceți este să completați un formular, pe care îl găsiți AICI!

Asociația Acasă în Banat a inventariat anul trecut 250 de mori de apă, un patrimoniu imens care poate fi exploatat turistic, ecologic și gastronomic de către comunitățile locale. Planul de anul acesta include reabilitarea a zece mori din trei comunități ale Banatului de Munte, care vor măcina din nou ca acum un secol.

Mai multe articole