deșeuri periculoase

Sute de kilograme de deșeuri periculoase

245 Views

Sute de kilograme de deșeuri periculoase, dar și de Delicia Gastoxin, confiscate de polițiștii timișeni

Capturi însemnate de deșeuri periculoase, dar și de substanțe toxice, ale polițiștilor timișeni, în 2019. Oamenii legii au confiscat sute de kilograme de substanțe periculoase, dar și Delicia Gastoxin. Mai mult, vizează într-un dosar penal încă o societate comercială din oraș care folosea otrava ce a provocat nenorocirea pe Miorița 8.

Imediat după tragedia de pe Miorița 8, polițiștii timișeni au demarat o serie de controale la firmele de dezinsecție și deratizare. Au verificat, în total, singuri, dar și cu DSP și DSVSA, 56 dintre 57 de societăți comerciale care aveau acest domeniu de activitate în județul Timiș. Dintre acestea, spun cei de la IPJ Timiș, doar 43 își mai desfășoară activitatea la început de februarie 2020.

„Având în vedere tragicul eveniment produs la jumatatea lunii noiembrie în municipiul Timișoara, în care și-au pierdut viața 2 copii și mama unuia dintre ei, în cadrul acţiunii naţionale “TOXCONTROL”, au fost verificate în echipe mixte (D.S.V.S.A. Timiş şi D.S.P. Timiş) 56 dintre cele 57 de societăţi care erau înregistrate că desfăşoară operaţiuni de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie”, precizează reprezentanții IPJ Timiș în raportul de evaluare a activității pe 2019.

Polițiștii timișeni au efectuat controale la toate societățile comerciale din județ care folosesc sau comercializează substanțe toxice. Au confiscat de la ele 594 de kilograme de substanțe toxice expirate, considerate a fi deșeuri.

Oamenii legii au mai găsit o firmă care folosea Delicia GASTOXIN, în județul Timiș
Mai mult, polițiștii timișeni au confiscat și 1400 de tablete de Delicia GASTOXIN, substanța care a provocat tragedia de pe strada Miorița 8 din Timișoara.

480 dintre acestea au fost ridicate chiar de la patronul societății comerciale care s-a ocupat dezinsecție în blocul morții. Celelalte 920 au fost ridicate de la o societate comercială din Otelec, spre finalul lunii noiembrie 2019. Polițiștii au organizat atunci șapte percheziții, iar acum au în lucru un dosar penal deschis pentru infracțiunea de trafic de substanțe toxice.

optimizare blog